Cele doua turnuri Burj Khalifa si Burj al Arab

Continuam periplul nostru cu cele doua turnuri, Burj Khalifa si Burj Al Arab! Marturisesc din start ca m-am indragostit iremediabil de cele doua fabuloase constructii. La Burj Khalifa am mers in trei randuri: cand am urcat la etajul 125, de Anul Nou la focul de artificii. Si am revenit apoi de 1 ianuarie la spectacolul fantanilor cantatoare de la baza sa-Dubai Fountain! 

Primul contact cu Burj Al Arab a fost in excursia de jumatate de zi pe care v-am relatat-o in precedenta postare. Dar am revenit acolo de ziua mea pentru a lua cina la restaurantul cu specific european, Bab Al Yam!

Sageata spre cer

Primul contact vizual cu Burj Khalifa a fost la aterizarea avionului, care a avut loc chiar la rasaritul soarelui. Prima cladire zarita din Dubai a fost evident celebrul turn, cu ai sai 825 metri! De abia a doua zi seara am avut programata vizitarea sa. Am achizitionat bilete din timp din tara, pe internet, folosind siteul https://tickets.atthetop.ae/atthetop/en-us la pretul de 300 AED doua persoane. 

Va recomand sa achizitionati din timp si de pe site biletele deoarece la fata locului sunt mult mai scumpe (chiar dublu). Si in plus riscati sa nu gasiti bilete in ziua respectiva sau la orele dorite. Biletele sunt emise in format electronic si sunt pe ore. Cel mai aglomerat interval orar este 17-18 cand de regula are loc apusul soarelui si prindeti panorama si pe lumina si pe intuneric-plus apusul de soare bonus! 

Plecati din timp

De recomandat sa porniti din timp pentru a nu depasi ora de intrare-riscati sa faceti cale intoarsa. Avizati fiind de acest lucru am luat taxiul de la hotel si asa era sa intarziem, desi am pornit cu doua ore inainte. 

Daca mergeti cu metroul va recomand sa plecati cu cel putin doua ore inainte si asta nu din cauza metroului…  Numai de la statia de metrou pana in Dubai Mall sunt vreo 2 kilometri. Acestia pot fi strabatuti pe benzi rulante, ca in aeroport. Iar din mall trebuie sa coborati mai multe etaje. De recomandat din dreptul magazinului Samsung) pana la iesirea din mall spre fantanile cantatoare si de acolo mai aveti putin pana la intrarea in turn.

 Aici veti da de doua cozi-noi am scapat de una luandu-ne dupa doua italience si trecand pe sub cordon. Astfel am ajuns la ghiseul…de validare a biletelor! Aici e de ajuns sa ai rezervarea in format electronic primita pe mail cand ai facut plata si se elibereaza biletele… de hartie sa spunem. 

De aici iei de la capat prima coada ( la sectorul pentru cei cu bilete). Si apoi mergi din treapta in treapta pret de vreo ora aproape pana ajungi in sfarsit la lift. Ca sa nu te plictisesti pe pereti sunt machete cu istoricul constructiei. De la fundatia de 50 metri adancime la ridicarea fiecarui nivel…  Un efort colosal a mii si mii de oameni. Acestia au muncit in conditii de temperatura greu de descris ( peste 50 grade vara) , cocotati efectiv la sute de metri inaltime! 

Orasul vazut de la etajul 125

Lifturile au capacitate destul de mica ( maxim 15 persoane) dar sunt mai multe si foarte rapide. Astfel in cateva minute esti la etajul 125! Ca sa nu te plictisesti in timpul ascensiunii pe peretii liftului sunt proiectate imagini cu istoricul constructiei.

Odata ajunsi pe platforma de la 125 esti liber sa stai cat vrei. Panorama este desigur impresionanta, mai ales ca platforma permite vizionarea la 360 grade. Pentru amatorii de fotografii profesioniste sunt si cativa fotografi cu trepiedele aferente (dar desigur si cu preturile de rigoare). 

Un etaj mai sus este si un magazin de suveniruri cu preturi destul de piperate. Dar acesta are si cateva atractii: un sistem VR precum si o punte de sticla care pare ca se sparge cand apesi pe ea cu incaltarile…

La coborare alta coada, dar parca ceva mai mica si mai suportabila, mai ales dupa minunatia de peisaj vazuta…Se poate urca si la etajul 148 dar pe un circuit separat, cu mai putina coada plus ceva baclavale servite la etaj. Dar la pret mai mare desigur…

Odata ajunsi la baza turnului te afli in fata altei minunatii: Dubai Fountain Aceasta este un lac artificial care se poate strabate si cu barca si care are seara, aproape din ora in ora un spectacol impresionant al fantanilor cantatoare!

La artificiile de la Burj Khalifa de revelion

Dar poate cel mai impresionant spectacol este cel de artificii din noaptea de Anul Nou! Marturisesc ca am declinat cateva oferte de a petrece Revelionul la diverse restaurante, care de care mai atragatoare. Aceasta tocmai pentru ca vroiam sa particip live la celebrul foc de artificii! 

Am pornit din nou cateva ore mai devreme si bine am facut caci era o aglomeratie cumplita. Dupa iesirea din metrou erau cordoane de forte de ordine peste tot, care te dirijau spre iesirea spre Burj Khalifa. Dupa o goana nebuna prin mall am ajuns in sfarsit la ground floor. 

Aici am aflat ca pentru a asista la focul de artificii din partea din fata a turnului trebuia platita o taxa de…1000 de dirhami / 2 persoane (aproximativ 1200 RON). Si asta sa vezi doar artificiile! Am declinat oferta si ne-am indreptat spre partea din spate a turnului…

Dupa o epopee demna de Iliada am ajuns pe o pasarela. Acolo unde un fotograf profesionist cu trepiedul de rigoare ne-a spus ca de acolo face el cele mai bune poze de ani si ani… Nu l-am crezut pe cuvant si am coborat chiar la baza turnului, trecand de cordoanele de securitate care aveau consemn sa nu lase dacat albii si familiile cu copii! 

Am facut o ultima tentativa de a trece in fata turnului, de unde puteam vedea si spectacolul de lumini si fantanile cantatoare. Dar ne-am oprit la ultimul obstacol, un negru imens, probabil var cu Mike Tyson! Asa ca ne-am resemnat si am asteptat rabdatori sa vina ora-inconjurati de negri si diverse specii de indieni…

Inspectia seicului

Cam cu o ora inainte de Anul Nou a venit seicul in inspectie, cu o suita impresionanta! Cand a trecut spre bulevard, cei fara familii care stateau dupa un gard au inceput sa huiduie! La cateva minute au aparut parca din pamant doua dube cu trupe de Securitate. Dar si o intreaga divizie de biciclisti… fosforescenti care cu ajutorul bastoanelor si a unor tunuri de apa mobile i-au alungat pe contestatari…

Focul de artificii efectiv a fost spectaculos dar foarte scurt, de 5-6 minute! Cum statia de metrou de la mall era inchisa inca de pe la 22 toata acea multime uriasa s-a indreptat spre cea mai apropiata statie…. S-au format cozi kilometrice agrementate cu imbulzeli incredibile…  Am avut noroc de o negresa ofiter care a extras pur si simplu din multime albii…. Asa am ajuns in sfarsit la metrou si de acolo la hotel si am putut si noi ciocni un pahar de sampanie…

De ziua mea la Burj Al Arab

Sa continuam desigur cu cel de-al doilea turn, si anume Burj Al Arab (sau turnul arabului, in traducere). Situat pe o insula in apropiere de Palm Jumeirah, maiestuoasa constructie ce imita o barca traditionala araba te cucereste de la prima… vizionare. Nu este foarte inalta (comparativ desigur cu Burj Khalifa), dar are peste 300 metri. El domina zona in care se afla, are un heliport si un sky bar chiar in varf. Cam astea ar fi informatiile pe care le gasiti in majoritatea blogurilor de calatorii sau mai nou vloguri…

In continuare va voi relata ceva rar, si anume o vizita in interiorul fabulosului hotel de 7 stele! Hotelul nu este deschis vizitatorilor, fiind accesibil doar celor cazati acolo (cu preturi de la 1500 euro / noapte fara nici o masa inclusa). Dar si celor care au rezervare la unul din restaurantele hotelului, la sky bar sau la spa. 

Efectuarea rezervarii

Pentru efectuarea rezervarii la unul din restaurantele hotelului consultati cu atentie articolul meu https://luciancernahoschi.ro/recenzii/cum-sa-rezerv-la-burj-al-arab/

Definitia luxului

Am pornit de la hotel cu vreo ora inante de ora rezervata, desigur cu taxiul Ca doar nu era sa ajungem la ditamai Burj Al Arabul pe jos sau pe… camila. La security point ne-au controlat inca o data rezervarea, fara a ne cere si pasapoartele. Dupa trecerea unui pod iata-ne in dreptul unei incantatoare fantani arteziene, chiar la intrarea in hotel. 

Aici te intampina un lux orbitor: un hol imens cu inaltime peste 180 m , 8000 mp acoperiti cu foita de aur, peste 24 000 mp marmura de cea mai buna calitate. Spre etajul 1 se urca cu doua scari rulante, flancate pe laturile exterioare de doua acvarii imense. 

Fiind sarbatorile de iarna mi-a luat ochii un fel de val situat intre cele doua scari rulante si format din cristale si cadouri de Craciun. La etaj te intampina un brad tot din cristale, inconjurat de un gard din aur. Tot la etaj gaseai diverse magazine cu usi din aur si oglinzi din bare… tot de aur. Aici gaseai produse ale unor branduri celebre de moda.

 Apropo de moda pe langa noi a trecut un cuplu imbracat din cap pana in picioare cu ultima colectie Versace. Pe care tocmai o vazusem in vitrina la Milano, inainte de Craciun! In fine ajungem la lifturile (tot de aur) care ne duc spre parter, dar pe cealalta latura a cladirii. Aici o ultima verificare a rezervarii si suntem condusi la masa de o negresa amabila. Fiind destul de cald am ales sa stam pe terasa, beneficiind si de o panorama superba spre golful in care este situat hotelul.

Cina la Bab al Yam

Cate ceva despre cina ca atare. Bab Al Yam este un restaurant cu specific european, cu meniu tip bufet suedez. Sa incepem cu antreurile, unde gasesti inclusiv sunca de porc, diverse salamuri precum si branzeturi fine. Urmeaza preparatele de peste, icre, sushi, creveti, scoici, languste. 

Apoi zona de mancaruri calde: paste, rata cu portocale, cartofi la cuptor cu condimente, piure,orez si alte legume. Exista desigur si carne de vita (nu chiar de Kobe dar de… Australia) foarte buna si suculenta. Chiar crezi ca e carne de purcelus; mai este carne de miel si chiar un soi de pizzza. Chiar la intrare sunt dulciurile, prajiturele de toate felurile. Sunt si fructe feliate care pot fi invelite la fantana de ciocolata, bomboane fine cu un strat de aur deasupra. Nu lipseste inghetata delicioasa de toate felurile pe care poti sa pui ce fel de toping doresti.


Bauturile nu erau incluse dar te puteai infrupta gratis dint-un fel de coctail cu ananas. Preturile la bauturi destul de mari asa ca ne-am limitat la o bere si un vin. Chelnerii extrem de amabili, la inceput iti dau un fel de prosoape umede si calde sa te stergi pe maini. Toaletele sunt impecabile cu camera in care sa te poti schimba etc. 

Desigur veti fi crezut ca am vandut apartamentul sa achit consumatia la Burj Al Arab…  Nu este chiar asa, toata distractia adica masa pentru doua persoane plus bauturile mentionate au costat…1300 RON! Mult, putin, judecati dvs!

Happy Birthday

Cireasa de pe… tort avea sa vina la final. Nu stiu ce tot avea de susotit doamna cu chelnerii si personalul, dar la un moment dat au aparut toti chelnerii si bucatarii cu o prajiturica avand o lumanare de tort si au cantat in cor „Happy birthday” !

Dupa momentul emotionant am mai zabovit ceva pe terasa, care se ridica pe niste stabilopozi deasupra marii si avea si o piscina. Dupa aceea am urcat din nou la primul etaj. Din greseala am apasat pe un etaj superior si o voce metalica de robot ne-a anuntat ca nu avem aceasta permisiune. Deci ei ne identificau ca nu suntem cazati in hotel, probabil pe baza de recunoastere faciala-fantastic! 

Dupa care am mai facut un tur si pozele de rigoare la etajul 1, unde se afla si o cafenea. Dar si restaurantul cu specific arab, Al Iwan, care arata cam ca in 1001 de nopti (sau ca in Suleyman Magnificul daca vreti). Apoi am coborat la receptie unde un majordom ne-a gasit un taxi. Ne-am intors asadar la hotel, cu greu desprinsi de atmosfera de basm care domneste la acest realmente fabulos Burj Al Arab!

Cum mai nou sunt si vlogger va invit sa urmariti cateva imagini superbe de la spectacolul Dubai Fountain https://www.youtube.com/watch?v=7ckYqJjHT7s

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook