Un city break la Barcelona cu plecare din Iasi este acum mai posibil ca oricand. Si aceasta gratie WizzAir, care are zbor direct din Iasi. Odata aterizati la Barcelona avem la dispozitie multiple optiuni de cazare. Sfatul meu este sa evitati zona centrala, ocupata in mare parte de emigranti. Cu obiceiurile si mai ales… mirosurile lor specifice. Asa ca va recomand un hotel din zona fostului sat olimpic. Aproape de plaja, la nici 15 minute de mers pe jos. Dar si de statia de metrou. Care metrou functioneaza foarte bine in Barcelona. Cu statii aproape de locurile de interes, poate cu exceptia parcului Guell. Asadar pentru cazare consulati linkul catre recenzia din blog https://luciancernahoschi.ro/recenzii/hotel-h10-marina-barcelona/
City break Barcelona- pe urmele lui Gaudi
Incepem incursiunea noastra pe urmele marelui Gaudi. Arhitectul genial si fiu al Barcelonei. Cel care a lasat mostenire orasului opere de mare anvergura. Incepem cu casa Milo, accesibila cu metroul din statia Passeig de Gracia. Aici gasim o cladire emblematica pentru geniul lui Gaudi. Si anume Casa Milo, cunoscuta si cu numele de La Pedrera. Construita de Gaudi intre 1905-1907. Admiram fatada neobisnuita, cu balcoane care par lichide. Si parca se scurg spre trecatori. Se poate vizita si cu plata. Dar nu prea merita pentru ca este locuita si se pot vizita doar spatiile comune si terasa de pe acoperis.
Spre Sagrada Familia
Ne indreptam pe jos spre al doilea obiectiv legat de Gaudi. Este vorba desigur de catedrala La Sagrada Familia. Inceputul constructiei dateaza din 1882. Dar nu este terminata nici in ziua de astazi. Este opera de capatai a marelui arhitect, care si-a dedicat ultimii 15 ani din viata finalizarii acesteia. Si chiar moartea sa este legata de catedrala. Caci marele Gaudi se indrepta spre santier cand a fost lovit de un tramvai. Fiind imbracat modest a fost confundat cu un cersetor si a zacut minute in sir pe caldaram. Pana la urma a fost transportat la un spital public. Dar a murit dupa doua zile. Si a fost inmormantat unde altfel decat in catedrala! Patrundem spre catedrala parcurgand un parculet superb. Din motive de pandemie nu se poate intra decat cu bilete achizitionate on-line. Accesam situl https://sagradafamilia.org/en/ si facem rost rapid de bilete.
Admiram catedrala
Cum nu avem prea mult timp la dispozitie alegem doar intrarea in catedrala, fara urcat in turn. Trecem printr-un sistem de securitate ca la aeroport. Patrundem in sfarsit in curtea catedralei. Admiram turnurile maiestuoase, inalte de 170 metri. Intelegem si de ce constructia a ramas neterminata. Pe fatada si pe turnuri sunt milioane de decoratii. Care par jocul unui copil ce construieste un castel de nisip. Interiorul contrasteaza insa puternic. Pare extrem de simplu, cu exceptia poate a scarilor. Care serpuiesc incredibil spre cer… Dar are o luminozitate aparte, care contrasteaza cu intunecoasele catedrale gotice medievale. Luminozitate asigurata de vitraliile superbe. Statuile sfintilor apostoli si evanghelisti par foarte moderniste. Parca ar fi opera unui alt fiu genial al Barcelonei. Adica Picasso! Catedrala are si o cripta, cam in genul Sfantului Petru de la Roma. Dar si un muzeu la subsol. Cu amanunte despre viata si opera lui Gaudi.
Parcul Guell
Al treilea obiectiv legat de Gaudi este parcul Guell. Construit de Gaudi intre 1900-1914. Este parca mai greu accesibil, de la statia de metrou trebuie sa urci ceva pe stradute intortocheate. Dar este si un autobuz intre statia de metrou si intrarea in parc. In parc te asteapta o lume de basm. O alee cu trunchiuri contorsionate de copaci… din piatra. Casute de turta dulce ca in povesti. Pentru a accesa point-viewul principal trebuie sa ocolesti prin parc. Dar odata ajuns acolo se deschide o perspectiva fantastica asupra orasului.
City break Barcelona si zona centrala
Desigur ca o calatorie la Barcelona nu poate fi completa fara a vizita si zona centrala. Punctul zero al distractiei este piata Catalunya. Aceasta adaposteste o fantana arteziana. Dar si o populatie de porumbei nazdravani. Care efectiv se aseaza pe tine in timp ce le dai de mancare. Este si un loc turistic, nu prea curat si cu niste toalete ecologice… cam urat mirositoare. De aici pornesc principalele bulevarde si in primul rand Rambla. Celebra promenada care face legatura cu portul turistic, unde troneaza statuia lui Columb. Dar pana acolo e plin de chioscuri, restaurante, baruri sau cafenele. Tot aici gasim si magazinul de prezentare al celebrei echipe CF Barcelona. Nu ne lasam pana nu luam amintire un tricou sau chiar doua.
La Boqueria
Tot aproape de Rambla, pe o laterala, gasim La Boqueria. Celebra piata centrala a orasului. Vizita sa ne prilejuieste un adevarat festival al simturilor. Gasim aproape orice: de la sucuri naturale din fructe exotice la fructe intregi din variate colturi ale lumii. De la celebrul jambon iberic la mezeluri si carnuri diverse. De la branzeturi la masline si mirodenii. De la peste si fructe de mare la salate si legume diverse. De la ciocolata si prajituri la paine si produse din patiserie. Dar peste toate sunt standurile cu street food. Care iti lasa efectiv gura apa…
Castelul si dealul Montjuic
Ne facem desigur timp si pentru o incursiune la Montjuic. Un deal care strajuieste portul si in varful caruia gasim castelul cu acelasi nume. Accesibil initial cu metroul, apoi cu un funicular. Care se ia din statia de metrou, in pretul biletului. De aici mai faci cativa pasi si ajungi la… teleferic. Care te poarta spre inaltimea dealului. Prilej de a vedea o magnifica panorama asupra Barcelonei. La castel o alta panorama se deschide asupra portului. Chiar in dreptul terminalului pentru vase de croaziera. In jurul castelului zarim niste obuziere gigante. Vestigii din al doilea razboi mondial. Castelul este marginit de un sant de aparare. Transformat acum intr-o superba gradina. Nu mai intram in vechiul castel medieval, care se poate vizita contra cost.
Plajele Barcelonei
Barcelona nu este numai o destinatie excelenta de city break. Ci poate fi si o destinatie la plaja. In unele cazuri nu mai scumpa decat Mamaia. O plaja accesibila din zona fostului sat olimpic este Nova Icaria. In fapt un mic golfulet dincolo de portul olimpic. Nisip fin, dar intrare cam abrupta in apa. Bonus cateva pietre. O plaja mai celebra este desigur Barceloneta. Situata mai aproape de Rambla si accesibila si cu metroul. Mai lunga si mai bine amenajata. Cu dusuri si alte facilitati. Personal mi s-a parut mai aglomerata si mai murdara… Intrarea in apa tot abrupta, dar fara pietricele.
Si pentru ca sunt si vloger va invit sa vizionati trei productii de pe canalul meu de youtube legate de Barcelona:https://www.youtube.com/watch?v=ryoIRN8ZSII https://www.youtube.com/watch?v=nJIEjlSW0j4 https://www.youtube.com/watch?v=5VgDlwhwyKQ



































