Istanbul – orasul de pe doua continente

Poate nici un alt oras al lumii cu exceptia Romei nu ne-a influientat mai mult istoria. Istanbul – orasul de pe doua continente a fost pe rand capitala Imperiului Roman de Rasarit. Devenit intre timp Imperiul Bizantin si apoi dupa cucerirea de catre turci capitala Imperiului Otoman. Situat tot pe 7 coline, la fel ca Roma dar ca si… Iasiul. Voi descrie in continuare intalnirea mea cu acest magnific oras in cadrul unui revelion fabulos petrecut aici.

Sfanta Sofia

Mentionez din start ca vremea in perioada revelionului nu este foarte prietenoasa la Istanbul, a plouat aproape tot timpul si chiar a fost lapovita. Deci pe o ploaie torentiala am pornit pe jos din zona Bazarului spre Sultanahmet, zona zero a orasului din punct de vedere al monumentelor istorice. Incepem periplul nostru cu Agia Sofia, mult timp cea mai mare catedrala crestina. Transformata de Mahomed al doilea in moschee (agie), pastreaza sub straturile de vopsea aplicata de cuceritori vechile fresce bizantine. Admiram maiestuoasa constructie, cu a sa cupola imensa. Transformata in timpurile moderne in muzeu. Ascultam fascinati vechile legende, impresionanta fiind aceea cu dascalul cu voce de aur care s-a facut nevazut prin zid in momentul in care au dat turcii navala…

Istanbul – orasul de pe doua continente si a sa perla – Moscheea Albastra

Nu departe se zareste monumentul de capatai al islamului, Moscheea Albastra. Pana acolo trecem printr-o zona cu relicve bizantine, printre care si cisterna de alimentare cu apa a orasului. In sfarsit ajungem in fata uriasei moschei, opera sultanului Ahmet. Legenda spune ca tanarul sultan muncea cot la cot cu muncitorii sa monteze celebrele placute de marmura albastra. Nu avem voie decat sa privim la intrare (desigur descaltati) interiorul fabulos.

Palatul Topkapi

Timp de secole simbol al puterii sultanilor, palatul Topkapi este acum un complex muzeal imens, situat pe malul Bosforului. Construit in stil pavilionar, ca o multitudine de corturi, spre cinstirea memoriei stramosilor otomanilor din Asia Centrala. Trecem prin Poarta Imperiala, de unde se spune ca vine sintagma „Inalta Poarta”, care ne-a marcat istoria. Curtea exterioara gazduieste acum casele de bilete, dar in vechime era temuta curte a ienicerilor, unde aveau loc executiile dar si marile ceremonii (funerare sau mai fericite). Intrarea efectiva in muzeu se face pe Poarta Salutului, care duce in a doua curte ce cuprinde in mare sala divanului. Acolo Marele Vizir conducea lucrarile divanului, un fel de sedinta de guvern din zilele noastre. Uneori si in secret sultanul veghea lucrarile.

Se trece apoi prin Poarta Fericirii in zona rezervata sultanului. Sala de audiente este locul in care sultanul primea ambasadorii, dar si pe Marele Vizir si alti demnitari. De mentionat desigur si cladirea tezaurului imperial, cu bijuterii remarcabile dar si celebra sabie a lui Stefan cel Mare. Sa nu uitam nici de Harem, care gazduia cateva mii de domnisoare sa le zicem aflate in slujba sultanului. Acestea erau fie sclave, fie fete date in dar sultanului. Sub atenta supraveghere a sultanei mame, acestea erau educate si pregatite sa devina practic mamele… viitorilor sultani. Nu in ultimul rand sa mentionam Incaperea Relicvelor Sacre, unde un imam recita permanent din Coran si care contine artefacte apartinand profetului Mahomed, dar si fiicei acestuia, Fatima.

Zona Marelui Bazar

Cum am stat in zona Marelui Bazar sau al Universitatii am avut ocazia sa vizitez pe indelete obiectivele turistice de aici. Sa incepem cu Moscheea Bayazid, un fel de Agia Sofia dar la scara mai mica si care este dedicata lui Bayazid al doilea, erou alaturi de Mircea cel Batran in celebra Scrisoare a treia a lui Eminescu. Ceva mai incolo Marele Bazar, un complex comercial imens intins pe mai multe strazi si in care poti gasi aproape orice, de la bijuterii la haine sau blanuri. Plus baclavalele specific locale. Ceva mai departe Moscheea lui Suleiman, construita de arhitectul Sinan la ordinele si sub directa supraveghere a maretului sultan. De dimensiuni apropiate de Agia Sofia, cu un dom ceva mai inalt. Adaposteste mormintele lui Suleiman I, dar si a sotiei sale multiubite, Hurrem sau a fiicei sale, Mihrimah.

Istanbul – orasul de pe doua continente si a sa nestemata – palatul Dolmabahce

Situat pe partea opusa a Bosforului de palatul Topkapi, dar tot in partea europeana. Cum sultanul Abdulmecid se saturase de medievalul Topkapi a ordonat ridicarea chiar pe malul Bosforului a unui palat modern, in stilul palatelor Versailles sau Schonnbrun. A reiesit o constructie mai mica dar extrem de cocheta. Salile sunt decorate opulent, in stilul marilor palate sus-mentionate. Se viziteaza si apartamentul lui Ataturk, mai auster si cu un dulap de medicamente impresionant. Apropo de Ataturk sa nu cumva sa spuneti ceva rau de el in public, caci este infractiune si riscati chiar inchisoarea!

Hai hui prin Fener si Fatih

Dupa un revlion petrecut la hotel in stil… otoman a urmat o zi de 1 ianuarie superba, cu un soare cu dinti ce-i drept. Am luat un taxi pentru a participa la slujba de Anul Nou de la Patriarhia Ecumenica, situata in vechiul Fener. Gazduita de o cladire micuta, cu un brad mare la intrare (aici se sarbatoreste pe stil vechi). Dupa slujba, la care au participat mai mult turisti sarbi sau rusi si doar cativa greci localnici am primit binecuvantarea patriarhului. La iesire am profitat de vremea superba si am facut o plimbare pe malurile Cornului de Aur. Ne-am continuat drumul prin cartierul vecin Fatih unde ne-am oprit la Moscheea Fatih. Construita la ordinul cuceritorului Constantinopolului, Mahomed al doilea, gazduieste mormantul acestuia. In gradina moscheei o alta surpriza: mormantul lui Osman Pasa, conducatorul trupelor otomane in razboiul de independenta si care a fost capturat la Plevna.

Ne continuam drumul pe un bulevard lung, strajuit de case in stil… otoman. La capat vizitam o alta nestemata a Istanbulului, Moscheea Cora. In fapt o fosta biserica bizantina, din care s-au conservat foarte bine frescele originale. De aici la o azvarlitura de bat zarim vechile ziduri de aparare ale orasului, care se pot escalada si de unde ai o panorama remarcabila asupra vechiului oras dar si asupra noilor suburbii.

Desigur pentru obiective de vizitat din zona Antalya puteti consulta articolul meu https://luciancernahoschi.ro/destinatii/excursii-optionale-din-antalya/

Distribuie pe:

Share on facebook
Facebook